Dragi copii, dragi colegi, stimaţi părinţi,

Alergătorii aflaţi la linia de pornire nu pot cuprinde cu ochiul nici distanţa pe care urmează s-o parcurgă, nici linia de sosire. În ciuda acestui fapt, fiecare alergător cunoaşte întru totul finalitatea alergării. Oricât de apropiat sau îndepărtat ar fi finish-ul, scopul alergătorului este să parcurgă distanţa, obţinând rezultate cât mai bune.

Noul an şcolar poate fi comparat cu o cursă de alergare. La începutul fiecărui an şcolar ne aşezăm cu toţii la linia de pornire, ştiind că nu ne va fi uşor să parcurgem noua ediţie a maratonului. Scopul este acumularea unor cunoştinţe, obţinerea unor rezultate cât mai bune. Cantitatea cunoştinţelor diferă enorm la diferite vârste: copilaşii sosiţi în clasa întâi abia aşteaptă să poată citi singuri poveştile mult îndrăgite, şi să desluşească tainele cântatului pe instrumentele de care până acum nici nu aveau voie să se atingă. În acelaşi timp, absolvenţii au de pregătit nişte examene grele şi vor susţine concerte pretenţioase. Comparându-i astfel pe cei mai mici cu cei mai mari ne dăm seama că „alergarea” de la şcoală nu poate fi o întrecere: cei mici şi cei mari, părinţii şi profesorii nu se întrec, nu se luptă unii cu ceilalţi, ci tind împreună, unii alături de ceilalţi către un scop comun; fiecare în ritmul său propriu, apelând la capacităţile şi mijloacele proprii.

Cu siguranţă aţi auzit cu toţii de alergătorul etiopian Abebe Bikila. El este cel care a fost nevoit să alerge desculţ în 1960 la olimpiada de la Roma, în lipsa unui sponsor corespunzător. Chiar şi specialiştilor în domeniu li s-a tăiat răsuflarea când viteazul atlet a câştigat maratonul. La următoarea ediţie a jocurilor olimpice a devenit din nou campion olimpic, alergând de această dată în pantofi de sport profesionist, de marcă internaţională renumită.

Uneori şi condiţiile noastre sunt comparabile cu cele ale alergătorului „desculţ”. În ciuda condiţiilor în care muncim, am dovedit şi la examenele şi concursurile de admiterile din acest an că valorile instituţiei noastre nu sunt dependente de condiţii materiale, sau de starea sediului în care ne desfăşurăm activitatea. Dacă fiecare dintre noi se străduieşte să ofere ce are mai bun, succesul este sigur. În acelaşi timp, cred că este normal, să sperăm şi noi, că o dată ni se va oferi şi nouă, ca şi lui Abebe Bikila, „o adevărată marcă profesionistă”.
Ar fi bine să încheiem acest an şcolar cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Mi-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” Căci la şcoală scopul este însuşi calea: s-o parcurgem cu cinste, între timp să ne comportăm corespunzător luptei cele bune, şi să ne păzim credinţa.

Urându-vă acestea, deschidem anul şcolar 2009-2010.