Dragi copii, dragi părinţi, stimaţi colegi,
Pregătindu-mă pentru această ocazie am încercat să-mi închipui câţi dintre dumneavoastră au aşteptat cu nerăbdare ziua de astăzi!
Chiar dacă cei mai mari nu se pot mândri cu acest lucru, cei mici, în special cei din clasa I, sunt convinsă că au numărat zilele. Ei au aşteptat ceva care, deşi nu le era cunoscut, părea totuşi atrăgător: a fi şcolar înseamnă să fi mare, să fi deştept; iar a fi şcolar la Liceul de Muzică înseamnă să mai ştii şi să cânţi la vioară sau la pian ...
Cu siguranţă, şi elevii mai mari au aşteptat într-un fel să înceapă şcoala: în special ca să-i revadă pe colegi, sau chiar pe profesori.
Părinţii probabil au aşteptat să se restabilească ordinea din timpul anului şcolar: voi, copiii, să vă culcaţi şi să vă sculaţi la timp.
Profesorii – odihniţi şi plini de energie – au aşteptat să pună în practică noile metode însuşite la cursurile de perfecţionare în timpul verii.
După cum vedeţi, fiecare dintre noi aşteaptă altceva de la şcoală. Ori, şcoala, conform specificului ei, are ca principală menire să ne înveţe să învăţăm. Să trezească în noi setea de cunoaştere, să ne ofere posibilitatea de a descoperi plăcerea de a munci, să ne ajute în a găsi ceea ce ne place să facem şi să ne încurajeze să facem acest lucru.
Toate acestea le oferă şcoala fiecăruia dintre noi într-o oarecare măsură, şi nu ni le poate lua nimeni. Dacă elevul, profesorul sau părintele omite ceva din aceste daruri, ele cu greu mai pot fi recuperate.
Să nu uităm că principalul mijloc de lucru al celor trei protagonişti ai şcolii în realizarea acestor scopuri este personalitatea fiecăruia. De aceea, fiecare părinte asigură altfel siguranţa afectivă necesară copilului său; fiecare profesor îşi foloseşte altfel intuiţia şi apreciază altfel valoarea şi necesităţile elevilor; şi, nu în ultimul rând, fiecare elev altfel este în stare să descopere bucuria gândirii.
Un lucru este cert: nu s-a descoperit încă şcoala fără învăţare şi nici liceul de muzică fără studiu. De aceea, urez tuturor, ca împreună să ne străduim să obţinem rezultate frumoase şi în acest an şcolar, prin muncă disciplinată, perseverentă şi plină de bucurie.
Cu aceste gânduri declar deschis anul şcolar 2010-2011!