DIN STATUTUL ASOCIAŢIEI „PRO TALENTE CLUJ”

 
 

Membrii asociaţiei hotărăsc să se asocieze şi au ca scop propus: de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă Cluj", la creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” Cluj, promovarea imaginii şcolii româneşti în general şi a Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă” Cluj în mod special, concepe programe menite să instruiască publicul larg cu privire la studierea muzicii clasice şi a altor ramuri artistice, promovează o atitudine pozitivă în rândul publicului în legătură cu promovarea tinerilor elevi interpreţi ai muzicii clasice, caută activ şi atrage resurse pentru dezvoltarea unor programe care se concentrează asupra promovării valorilor muzicale şi interpretative, precum şi în alte domenii artistice/culturale .

 

Capitolul II.  Scopul şi obiectul de activitate

 

Art.5.   Asociaţia va avea un caracter educativ, social, neguvernamental, democratic, independent, non-profit şi apolitic.

Art.6.   Scopul Asociaţiei este de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă Cluj”, la creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale şi a elevilor cu rezultate deosebite, promovarea elevilor din Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă Cluj”, promovarea imaginii şcolii româneşti în general şi a Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă Cluj” în mod special, concepe programe menite să instruiasca publicul larg cu privire la studierea muzicii clasice şi a altor ramuri artistice, promovează o atitudine pozitivă în rândul publicului în legătura cu promovarea tinerilor elevi interpreţi ai muzicii clasice, caută activ şi atrage resurse pentru dezvoltarea unor programe care se concentrează asupra promovării valorilor muzicale şi interpretative, precum şi a altor domenii culturale.

Art. 7. Asociaţia va avea următoarele obiective principale:

a. Susţinerea unităţii de învăţământ în activitatea de consiliere şi orientare socio-profesională, de integrare socială a elevilor;

b. Implicarea în procesul de învăţământ, propunând şcolii discipline şi domenii care să se studieze prin curriculumul, la decizia şcolii;

c. Identificarea de surse de finanţare extrabugetare şi implicarea directă în îmbunătăţirea, modernizarea şi întreţinerea bazei materiale a şcolii; d. Sprijinirea parteneriatelor educaţionale dintre unităţile de învăţământ şi instituţiile cu rol educativ pe plan intern şi internaţional; e. Susţinerea conducerii şcolii în organizarea şi în desfăşurarea consultaţiilor cu părinţii pe teme educaţionale; f.  Sprijinirea şcolii şi participarea la organizarea şi desfăşurarea festivităţilor şcolii; g. Conlucrarea cu comisiile de ocrotire a minorilor, cu organele de autoritate tutelară sau cu organizaţiile non-guvernamentale cu atribuţii în acest sens, în vederea soluţionării situaţiei elevilor care au nevoie de ocrotire sau orice fel de ajutor; h. Implicarea în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi activităţii elevilor; i. Acordarea de burse şcolare şi extraşcolare elevilor; j. Sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare; k. Acordarea de sprijin financiar sau material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară, dar care vor sa urmeze cursurile Liceului de Muzică; l. Sprijinul şcolii în orice alte activităţi, la solicitarea acesteia; m. Prevenirea abandonului şcolar prin derularea unor programe cu acest scop împreună cu profesorii şcolii; n. Derularea unor programe educative pe teme de genul: promovarea valorilor muzicale şi interpretative şi orice alte teme conexe, precum şi teme de alt gen: drogurile şi consumul lor în rândul copiilor, violenţa în familie, ocrotirea minorilor prin intermediul şcolii; o. Promovarea şi cunoaşterea tradiţiilor culturale specifice poporului român, dezvoltarea multiculturalismului şi a dialogului social; p. Constituirea unui program de protecţie a spaţiului şcolar; r. Organizarea unor concursuri şi festivaluri la nivel şcolar şi interşcolar, la nivel naţional şi internaţional; s. Editarea de publicaţii proprii: buletine informative, studii, reviste, înregistrări muzicale, cataloage, etc.

 

Capitolul IV.  Membrii Asociaţiei

 

Art.16. Asociaţia este formată din totalitatea membrilor săi şi care pot avea calitatea de:

a. membri fondatori; b. membri asociaţi; c. membri simpatizanţi;

Art.17. Drepturile membrilor Asociaţiei:

a. să participe la toate activităţile asociaţiei şi să contribuie cu sugestii, propuneri, opinii şi acţiuni concrete b. să utilizeze mijloacele materiale propriu-zise de infonnare şi documentare în activităţile desfăşurate de Asociaţie c. să aleagă şi să fie aleşi în forurile de conducere ale Asociaţiei

Art.18. Obligaţiile membrilor asociaţiei:

a. să respecte prevederile prezentului Statut şi hotărârile Adunării Generale şi ale Consiliului Director; b. să sprijine activitatea Asociaţiei în realizarea scopului şi obiectivelor propuse de prezentul Statut; c. să nu desfăşoare activităţi politice în cadrul Asociaţiei; d. să nu întreprindă acţiuni care prin natura lor să aducă atingere intereselor Asociaţiei ;

e. să achite cotizaţia anuală

Art. 19. Poate dobândi calitatea de membru al Asociaţiei orice persoană care are calitatea de părinte al unui elev al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă Cluj”, care aderă la prevederile prezentului statut şi achită taxa de înscriere. Calitatea de membru asociat se dobândeşte printr-o cerere-adeziune adresată Consiliului Director, aprobată de acesta, ulterior validată în Adunarea Generală a Asociaţilor. Art. 20. Membru simpatizant poate fi orice persoană cu probitate morală care sprijină Asociaţia, aderă la prevederile prezentului statut, are recomandarea unui membru al Asociaţiei, nu desfăşoară activităţi contrare scopului şi obiectivelor Asociaţiei şi achită contribuţia stabilită anual în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei. Art. 21. Calitatea de membru al Asociaţiei se pierde în următoarele situaţii:

a. la data înregistrării cererii de retragere ;

b. în cazul încălcării Statutului, de la data hotărârii de excludere din Asociaţie, c. neachitarea cotizaţiei pe o perioadă mai mare de un an ;

d. deces

 
 
 

CONSILIUL DIRECTOR:                                

 

Comisia de cenzori:
HEDEŞ Victoria (Expert Contabil)
POTRA FIorina
BORZ Emilia
 
 
ORGANELE DE CONTROL:
Preşedinte                 FORNA Claudia
Vicepreşedinte          URIAN Anca
Secretar/trezorier    STĂNESCU Camelia
 
 
  

 
Tel:      0744808855               
© Liceul de Muzică Sigismund Toduţă. Toate drepturile rezervate.                    
design: markus prepress / 2008